Ajunsă în pustiul încăperii mele, epuizată, am privit cearceaful alb și i-am căutat o întrebuințare. Îl imaginam înodat de mânerul geamului și încercam să simt senzația pe care aș fi trăit-o legându-l de gâtul meu subțire. Dulce căldură și un spasm de emoție. Proiectam imaginea mea, urcându-mă pe pervaz cu cearceaful strâns înfășurat pe gâtul meu. Tăcere și un suspin. Aș fi privit pentru ultima oară...

N-a mai contat. Nu concepeam absența mângâierilor lui. În ochii lui îmi priveam fericirea, iar el mi-a dat drumul ca și cum aș fi fost o străină rătăcită o clipă pe drumul lui. M-a împins într-un abis chinuitor din care nu mai aveam scăpare. Și totuși încă îmi ascultam sufletul ce dorea să mă tortureze fără oprire. Sufletul era un parazit ce absorbea sânge din dureri...

Despărțirea a fost brutală, neașteptată. M-a părăsit într-unul dintre cele mai grele momente ale vieții mele. M-am simțit abandonată de cel care trebuia să mă întregească. M-am mințit singură. Și nu m-am putut ierta. Atunci am decis că vreau să mor. Soarta mi-a dat o lovitură în urma căreia rămânea o datorie prea mare de plătit. Iar eu nu mai aveam resurse. Sufletul era mort. Am...

Cuvintele sunt de prisos atunci când renunți la vise. Rămâi mut în fața neputinței. Singura muțenie sfântă. Cât de mult bine e în viața ta atunci când plutești la voia întâmplării pe maluri străine de nisip, unde marea se lovește de pietrele fatalismului? Cât de mult rău e în viața ta atunci când te scufunzi în cuvinte ce-și pierd valoarea o dată cu măsura unui timp...

După câteva luni, am învățat să supraviețuiesc cu dureri purtate într-un suflet din ce în ce mai mic. Sufletul m-a înșelat. Cu un zâmbet amar într-un colț de gură semi-deschis. I-am simțit ironia ascunsă-n oglinda unei neputințe rușinoase. Când iubirea sfâșie bucăți de carne și le amestecă în praf de gânduri, se scurg lacrimi de dureri ascunse. E seară și bate vântul în stropul meu de vis....

Eu sunt Ella, fata din visul sufletului. Am fost prea copilă când ne-am întâlnit. M-a fermecat cu vorbele și m-a învățat să dansez cu emoțiile în prea puține pauze. Apoi am început eu să-mi visez sufletul. Cum să-i rezist? M-am îndrăgostit nebunește de el. El m-a învățat să simt, eram înecată în profunzime și totuși încă respiram. Respiram iubire. Pentru întâia oară. Tinerețea se concentrează în...

Aș vrea să-ntorc timpul. Pe față și pe dos. Să cos dureri cu fir de amintiri. Dar mă întoarce el la tine. Mereu la tine. Ne învârtim în cercul vicios al unor proiecții moderate cu ironie. Uităm să clipim pentru a nu pierde din imagini. Regizorul ne-a înșelat chiar dacă noi ne-am jucat rolurile perfect. Îmi plimb tălpile pe gresia rece și nu găsesc geamurile. E întuneric...

Am fost o proastă. Atunci când am simțit iubire prin suflet, am fost o proastă. Ne oferim bucăți din întregul nostru, prea ieftin sau chiar gratuit. Cu prețul unor suferințe pe care nu le merităm. Ne mulțumim cu firmituri, crezând că ne îndulcim cu un tort la care nu mai ajungem nici visând, nici sperând. Rămâne o masă goală și prea multă tăcere între noi. Atâta...

Undeva între pauzele dintre săptămâni, luni și ani, atunci când trăiam cu sufletul, el își lua rămas-bun de la mine: -Timpul le va rezolva pe toate… Mă doare și îmi pare rău că nu am fost la fel de constant în hotărâre. -De ce să te doară? De ce să-ți pară rău? -Poate nu sunt suficient de matur pentru a lua o astfel de decizie radicală… Mi-ar fi plăcut...

-Dragul meu călău, trăiesc prin tine și pentru tine. Putem scrie cea mai frumoasă poveste împreună… -Toate poveștile au un sfârșit. La ce bun? Hai mai bine să nu mai proiectăm idealuri de neatins. Gustul dezamăgirii e amar. Prefer vinul, mulțumesc! -Sunt suflete ce iubesc alte suflete în absență. De-am fi mai aproape, ne-am topi așteptările și am așterne altfel gândurile. Sunt prietenii ce se nasc din ploi...