Fragment din romanul Dialoguri cu Sufletul

N-a mai contat. Nu concepeam absența mângâierilor lui. În ochii lui îmi priveam fericirea, iar el mi-a dat drumul ca și cum aș fi fost o străină rătăcită o clipă pe drumul lui. M-a împins într-un abis chinuitor din care nu mai aveam scăpare. Și totuși încă îmi ascultam sufletul ce dorea să mă tortureze fără oprire. Sufletul era un parazit ce absorbea sânge din dureri pe care nu le dorea închise. Iar eu turnam vin peste ele. Și-am început să conturez scenarii. M-am apucat să-mi scriu povestea morții.

Sfârșitul meu începea pe o stradă lăturalnică, în miez de iarnă. Gerul îmi îngheța lacrimile pe obrazul uscat de un tremur nervos. Aproape alergam, încercând să scap de mine. Mă simțeam murdară, îngropată în noroiul naivității mele care m-a adus în pragul nebuniei. Îmi părea că miroase a tămâie în aer. Gândeam că moartea mă cheamă. Șoptit. Eu îi urlam nenorocirile ca unei mame vitrege din partea căreia așteptam o alinare ce n-avea să vină niciodată.

Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul

20161227_1641071

1 Comment
  • Iosif
    Postat la 12:47h, 01 ianuarie Răspunde

    Când materia se stinge,consumata de iubire,
    Parca timpul se sfârseste, însa-i doar o amagire.
    Totul e desartaciune,iluzie-nselatoare,
    Viata n-are începuturi,fiinta-i …nemuritoare !

    Entitati paradoxale,facuti de un Tata Sfânt,
    Ratiuni sentimentale,cu radacini în Cuvânt .
    Conectati cu Universul Constiintei Absolute
    Ecuatie abstracta,cu multe necunoscute !

    Un Nou An plin de valorile autentice ale IUBIRII ABSOLUTE !

Post A Comment