29 iul. Pandemie
Un deget alunecă lin spre nemurire Și taine mângâie-n drumul sălbatic E foșnet de frunze și-o șoaptă subțire, Iar torța e stinsă, în jur doar jăratic. Un ochi își mișcă anevoios pupila Spre unde pierdute-n amar de nestins, E vântul ce bate închis într-un clopot, Pământul se scurge pe-un deget deschis. O ureche se-apleacă pe patul de iarbă S-asculte un cutremur pierdut în abis, E soare pe cer și morții ne cheamă Să-i plângem cu jale-n sicriul...