29 dec. Fragment din romanul Dialoguri cu Sufletul

După câteva luni, am învățat să supraviețuiesc cu dureri purtate într-un suflet din ce în ce mai mic. Sufletul m-a înșelat. Cu un zâmbet amar într-un colț de gură semi-deschis. I-am simțit ironia ascunsă-n oglinda unei neputințe rușinoase. Când iubirea sfâșie bucăți de carne și le amestecă în praf de gânduri, se scurg lacrimi de dureri ascunse.

E seară și bate vântul în stropul meu de vis. Te-aș atinge cu buzele-mi fierbinți pe trupul îndepărtat. Aș face dragoste cu ideile tale împrăștiate, adunându-le în secunde de împlinire absolută. Ești momentul meu de fericire și suspin. Un chin prea greu de suportat pe pielea-mi obosită.

Dar nu mai ești al meu.

Se înalță fumul din țigară către nicăieri. Iar te pierzi prin așternuturi străine de inima ta. Departe de tine. În gând cu mine. În suflet pustiu. Mă arde un foc pe interior ce nu-l pot stinge cu tăcerea ta. Lacrimile nu-mi sunt de ajuns. Aș vrea să nu mai doară bucățile de carne ce-mi tremură de dor. Dar m-ai pierdut în patul ei. Eu mă dezobișnuiesc de tine în dezamăgire.

Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul