28 dec. Fragment din romanul Dialoguri cu Sufletul

Aș vrea să-ntorc timpul. Pe față și pe dos. Să cos dureri cu fir de amintiri. Dar mă întoarce el la tine. Mereu la tine. Ne învârtim în cercul vicios al unor proiecții moderate cu ironie. Uităm să clipim pentru a nu pierde din imagini. Regizorul ne-a înșelat chiar dacă noi ne-am jucat rolurile perfect.

Îmi plimb tălpile pe gresia rece și nu găsesc geamurile. E întuneric în casa din sufletul meu. M-am blocat pe interior și am decis să nu-ți mai dau drumul înăuntru. Degeaba bați la uși tăcute. E seară acum și nu mi-e dor de soare. Tulburătoare noapte se anunță. Lacătul ușii l-am pus și pe destin. Ai pierdut cheia atunci când ai plecat întâia oară. Să știi că nu te iert pentru durere. Mi-ai ciobit din ființă atunci când ai crezut că poți trișa. Căutările tale nu mă mai ajung fiindcă ezitarea ta mi-a fost de-ajuns.

S-a aburit și oglinda de când îți vorbesc. Ceva în mine a rămas totuși cald.

Gresia e la fel de rece.

Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul