Iubirea, moartea și timpul sunt măsurile fără de măsură pe care în preajma existenței tale încetez în a încerca să le măsor. Căci fac parte din suflet, iar sufletului nu-i putem da o definiție justă. Infinitului îi atribuim zadarnic propriile limite. Dacă timpul divin este o clipire, omul e doar o lacrimă de-a lui Dumnezeu. Și totuși trăiesc într-o singură secundă. Anida Lasto - Dialoguri cu Sufletul ...

- Ne-am iubit. Ne-am iubit cu o pasiune fără limite, cu un dor veșnic viu în toată apropierea dintre noi. Dar ne-am iubit în timpul meu, nu și în timpul tău. Nu putem împlini iubirea absolută în fiecare viață, ci doar într-una singură. Unde ar fi loc de unicitate în repetarea unei povești la infinit? A rămas o energie între noi care ne ajută să ne...

Nu suntem un întreg, Suflete. Nu te mai păcăli singur. Și nici nu încerca să mă mai păcălești pe mine. Noi am fost o tentativă de relație. Eșuată. Am proiectat idealuri, ne-am format așteptări ce nu puteau fi împlinite și am sfârșit prin a ne oglindi unul în imaginea celuilalt. Nu ne-a plăcut ce am găsit fiindcă nu ne iubeam pe noi. Și ne-am pierdut. Așa...

Câtă nevoie de iubire zace-n ultima-mi trăire! Oare vei înțelege menirea regăsirii noastre? Fiindcă întâlnirea e doar motivul stabilit cu mult înainte de nașterile noastre distanțate din mame străine de logica iubirii. Dar ce vorbesc? Iubirea n-are logică în ramuri de castan îmbătrânit. Ci doar o reflectare în oglinda numelui tău e de-ajuns să cuprindă întregimea energiei mele. Mai lipsește un cal nervos din peisajul câmpului...

Alerg prin spațiu în căutarea Lunii. Vreau să o fur și să o închid într-un borcan. Să ți-o ofer știind că Luna ți-e cea mai bună prietenă, tainică păstrătoare de secrete, martoră a pasiunii dintre noi. Mă vei întreba, probabil, câte persoane vor plânge Luna? Să inunde toate lacrimile pământului marea-ți adorată. Dau toate lacrimile lumii pentru un zâmbet de-al tău și-un răsărit etern în care...

M-a înșelat marea în alte așa-zise iubite străine de tot ce simt a fi real. Îmi amintesc de tine dintr-o altă viață în care desenai valurile cu un deget, precum o femeie adorată de algele ademenitoare. Ești muză! Mă repet și te doresc din nou! Trupul tău ud acoperă răsăritul și formele-ți perfecte îmi inundă pupila cu un strop de tristețe. Adie briza și pielea de...

După o astfel de declarație e nevoie de liniște. Orice cuvânt ar fi netrebuincios. Introspecția sapă în nisip și un șuvoi, din mare rătăcit, mă apucă de un deget. Căci ea se îndepărtează în spectacolul portocaliu al răsăritului, alergând cu pletele negre balansate desăvârșit în mișcări ritmate. O cheamă marea în întâmpinarea unei bărci ostenite. Nu pot iubi o nebună când nebunul sunt eu. Dar nici...

Primul secret deslușit i-a fost lumina din privire. Trupul mlădios purta artificii în pupile. Avea o sensibilitate aparte în zâmbetul radios, la fel cum ochiul pofticios de bărbat i-a mângâiat talia perfectă cu mult înainte de a o cuprinde între palmele experimentate în trecute scene de amor cu alte petale de tinerețe. Ea are ceva aparte. O naivitate sufletească perfect completată cu entuziasmul unei vârste ce...

În umbra noastră se desfată câmpul Acoperit de părul ei vâlvoi Și tremură întreg pământul Sub ale cerului nevoi. Lumină-n coarda de chitară O stea se pierde în avânt Pescărușii, vântul ne uitară Și Soarele e-un ultim sfânt. Iubind-o, marea mă reneagă Ca o amantă părăsită-n așternut Dar briza blândă mă dezleagă Cu foc în ultimul sărut. Anida Lasto ...