18 iul. Dialoguri cu Sufletul – fragment

Revenind în camera mea obscură, părea ca dansez un tango cu demonii mei vicleni, în prezența unui Dumnezeu tăcut. Așa că am deschis geamul înghețat. Și am închis ochii. Vedeam un câmp sterp ca o femeie doritoare de copii morți înainte de naștere. Un pântec prădat de incendiile păcatelor născute din semințe de măr scuipat cu întârziere. Calul sălbatic își zbătea coada nervoasă într-un apus diabolic, nechezând către castanul ce părea mai bătrân decât un sfânt adevărat. Sfinții adevărați sunt din generația Dumnezeului, restul sunt doar închipuiri false ale unor oameni avizi de mântuiri, însă cu păcate răstignite-n tâmple de metal ruginit. Ajung lângă animal, cu sfiala din momentul confruntării sălbăticiei libere, și privesc în groapa dinaintea noastră. Nicio urmă de mort sau de sicriu. Mă aștepta o oglindă-n lăsătura nu foarte adâncă. Mă așteptam eu în pământ, la picioarele mele scufundate-n urma copitelor unui cal dispărut. Din crengile uscate precum degetele unor bătrâni cu judecată aprigă și tendințe de condamnare, rodeau scrisori desprinse de muzica unui vânt necontrolat. Și absolut toate se așterneau pe oglindă, acoperindu-mi imaginea. Aplecându-mă să descifrez mesaje cu expeditor necunoscut, mă împiedic și cad peste oglindă. Cioburile îmi tatuează sânge-n piele. Ridic foile îngălbenite de razele grăbite și-mi opresc respirația. Un singur cuvânt, trecut cu grija unui maestru tipicar, păta în negru oglinda, pereții mormântului neînchis și sângele-mi uscat: Ella.

Anida Lasto – Dialoguri cu Sufletul