Cuvintele sunt de prisos atunci când renunți la vise. Rămâi mut în fața neputinței. Singura muțenie sfântă. Cât de mult bine e în viața ta atunci când plutești la voia întâmplării pe maluri străine de nisip, unde marea se lovește de pietrele fatalismului? Cât de mult rău e în viața ta atunci când te scufunzi în cuvinte ce-și pierd valoarea o dată cu măsura unui timp...

Se înalță fumul din țigară către nicăieri. Iar te pierzi prin așternuturi străine de inima ta. Departe de tine. În gând cu mine. În suflet pustiu. Mă arde un foc pe interior ce nu-l pot stinge cu tăcerea ta. Lacrimile nu-mi sunt de ajuns. Aș vrea să nu mai doară bucățile de carne ce-mi tremură de dor. Dar m-ai pierdut în patul ei. Eu mă dezobișnuiesc...