Undeva între pauzele dintre săptămâni, luni și ani, atunci când trăiam cu sufletul, el își lua rămas-bun de la mine: -Timpul le va rezolva pe toate… Mă doare și îmi pare rău că nu am fost la fel de constant în hotărâre. -De ce să te doară? De ce să-ți pară rău? -Poate nu sunt suficient de matur pentru a lua o astfel de decizie radicală… Mi-ar fi plăcut...

Sunt suflete ce iubesc alte suflete în absență. De-am fi mai aproape, ne-am topi așteptările și am așterne altfel gândurile. Sunt prietenii ce se nasc din ploi de versuri și sunt iubiri ce mor în cuvinte nerostite. Murim în pauzele de tăceri. Strop cu strop. Sunt suflete ce iubesc alte suflete în explozii de lumini. De-am fi mai departe, artificiile s-ar stinge-n nopțile prea reci. Sunt doruri...