12 sept. Dialoguri cu Sufletul – Prefata

O zi dedicată recunoștinței. Mulțumesc Daniel Dăian pentru prefața cărții Dialoguri cu Sufletul!

Invocarea tradiției într-o simfonie încercănată îmi pare ceva de nedescris. Un supraviețuitor al costurilor presupune un individ care a făcut un pact cu propriile lui compromisuri. Rezistența în tăcere nu salvează oameni, numai rezistența rememorării o face. Paradoxul sentimentelor extremizate. O istorie a celor două tabere, mai exact a trupului și a sufletului, nu a fost scrisă până acum. Unii au avut bunul simț să o enumere sau, de ce nu, să o descrie la granița dintre celebrul da al unui nu. În fond noi, oamenii, suntem o multitudine de afirmații și negații care se aleargă printr-o cameră obscură, legate la ochi. Dialoguri cu Sufletul al Anidei Lasto posedă acele caractere viguroase care îndeamnă respirația la respirație. Încercările de autolegitimare prin invocarea tradiționalului te iubesc, nu mai posedă prima valoarea a rostitului din suflet. În volumul ei, Anida decongestionează puritatea și o așează cu delicatețe pe silabele unui viitor limbaj al iubirii contemplative. Instituția omenească, în Dialoguri cu Sufletul, nu este singurul judecător al costurilor generate de iubire. Victimele dezosate, din romanul poematic al Anidei Lasto, duc o luptă a compromisului de la început pierdută și totodată de la început câștigată. Amintirea unei dileme este greu de sistematizat odată cu trecerea timpului. Și din această cauză rememorarea și reconsiderarea diplomatică, de cele mai multe ori, nici nu salvează, nici nu tace.

În cele douăzeci și unu de grame ale sale, sufletul, are rar repere distinctiv luminoase, care să-i permită traversarea neregulată a prăpastiei dintre toate probabilitățile lui dacă. Cu siguranță, o sărbătoare a comportamentului specific, are în vedere personajele centrale ale celor care slujesc spre îndeplinirea unui astfel de ritual cum este iubirea. Volumul aflat în dezbaterea mea este doar prima viitură a bunelor intenții care generează calculul strategic al celor prigoniți.

Din punctul meu de vedere, acest volum al Anidei Lasto nu este nici nevinovat, nici primejdios, nici sfârșit. Poate fi continuat pe toate părțile, scris, rescris, alcătuit și dezalcătuit până dincolo de linia orizontului. Sufletul nu se sfârșește niciodată între coperte.

Sunt onorat că dintr-un punct cardinal, într-o noapte nedormită, am reușit să parcurg cel puțin o parte din universul acestei cărți. Nu îmi rămâne decât să transmit autoarei la mai multe cărți, pe acest subiect de nesfârșit.

Daniel Dăian – Prefață (02.iulie.2017)