29 nov. Lansare de carte – ZUZU
În acest articol renunț să vă povestesc eu ce s-a mai întâmplat aseară în cadrul lansării de carte. Aleg să vă arăt emoția transmisă de doamna psiholog Simona Elena Popa, invitat în cadrul evenimentului. Am fost mișcată de cuvintele de mai jos, cuvinte care ilustrează o trăire autentică.
“Ieri am trăit printr-o poveste reală sau ireală timp de 2 ore, ideea e ca toată sala a empatizat cu personajele cărții Anidei. A fost așa un vârtej de sentimente, ne-am reamintit de mIRC, de mediu virtual al anilor 2000, a fost un fel de întoarcere în timp, după care am revenit cu picioarele pe pământ in 2016😴. Am concluzionat că în viața asta nu am fost preveniți că inima va fi rănită! Am întărit faptul că, da dragilor, în viața asta ne naștem cu dorința irezistibilă sa fim doi. Am vorbit și de ideal, care pentru mulți dintre noi e ca o stea călăuzitoare; fără a crede în ceva nu puteam sa funcționăm, dacă nu funcționăm, nu exista viața! Duminică seara, conduceam și gândindu-mă la momentul meu de prezentare al cărții mi-a apărut o nouă întrebare la orizont: “cum să construiești ceva, dacă fundația este invizibilă ?” Ea, personajul feminin al cărții își dorea ceva pe care sa clădească o relație, el dădea mereu înapoi, și în momentul în care simțea că o pierde, o flata cu complimente, era un tip cu cuvintele la el. Smart tipul ăsta, dar fără curaj zic! Ce femeie își dorește un bărbat fără curaj?! Fără inițiativă?! După mine, el era doar un ideal, idealul nu este o iluzie; însă totdeauna iluzia poate da impresia de ideal! Lectură faina dragilor!”
Mulțumesc Simona Elena Popa – un suflet deosebit, o sursă de energie inepuizabilă, un talent înnăscut pentru empatie și deschidere de drumuri!
Anida Lasto
Poteci de dor
Postat la 09:57h, 30 noiembrieMeriţi toate aceste cuvinte frumoase! Felicitări!
anidalasto
Postat la 10:05h, 30 noiembrieMulțumesc mult! Și… va urma! 😀