16 oct. Fragment din romanul Zuzu

În acea noapte, am început să aștern pe hârtie povestea asta – povestea noastră. Scrisul mi-e cea mai bună terapie. Și cea mai ieftină. Nu am avut somn până aproape de dimineață. Mă gândeam că toată povestea asta poate fi în zadar, însă parcă e prea specială legătura pentru a se pierde în van. Nu-mi place ideea conform căreia, lucrurile născute din neant, mor îngropate în nimic. Nu suportam nici tăcerea. Îmi surzea simțurile. La ce bun că ne-am regăsit sufletele, dacă îmi dă drumul cu atâta ușurință? Era mult prea clar deja că, în acel moment, eu eram mai implicată decât el. Învățasem să mă feresc de sentimente puternice, pentru că ard sufletul. Poarta către inima mea era crăpată, iar acum risca să se închidă de tot. Știam, înăuntrul meu, că asta e ultima poveste profundă de care mai sunt capabilă. Nu mi-a mai rămas energie pentru altele. Nici speranțe. Sentimentele puternice, atunci când mor, iau o dată cu ele toate speranțele noastre. Rămâne o liniște de care nu avem nevoie după o furtună sentimentală.

Anida Lasto – Zuzu