Aș vrea să-ntorc timpul. Pe față și pe dos. Să cos dureri cu fir de amintiri. Dar mă întoarce el la tine. Mereu la tine. Ne învârtim în cercul vicios al unor proiecții moderate cu ironie. Uităm să clipim pentru a nu pierde din imagini. Regizorul ne-a înșelat chiar dacă noi ne-am jucat rolurile perfect. Îmi plimb tălpile pe gresia rece și nu găsesc geamurile. E întuneric...

Am fost o proastă. Atunci când am simțit iubire prin suflet, am fost o proastă. Ne oferim bucăți din întregul nostru, prea ieftin sau chiar gratuit. Cu prețul unor suferințe pe care nu le merităm. Ne mulțumim cu firmituri, crezând că ne îndulcim cu un tort la care nu mai ajungem nici visând, nici sperând. Rămâne o masă goală și prea multă tăcere între noi. Atâta...

Undeva între pauzele dintre săptămâni, luni și ani, atunci când trăiam cu sufletul, el își lua rămas-bun de la mine: -Timpul le va rezolva pe toate… Mă doare și îmi pare rău că nu am fost la fel de constant în hotărâre. -De ce să te doară? De ce să-ți pară rău? -Poate nu sunt suficient de matur pentru a lua o astfel de decizie radicală… Mi-ar fi plăcut...

-Dragul meu călău, trăiesc prin tine și pentru tine. Putem scrie cea mai frumoasă poveste împreună… -Toate poveștile au un sfârșit. La ce bun? Hai mai bine să nu mai proiectăm idealuri de neatins. Gustul dezamăgirii e amar. Prefer vinul, mulțumesc! -Sunt suflete ce iubesc alte suflete în absență. De-am fi mai aproape, ne-am topi așteptările și am așterne altfel gândurile. Sunt prietenii ce se nasc din ploi...

- Suflete, poate ai fost doar o lecție, un fragment, o bucată de drum mult prea bătătorită deja. Mă îneacă praful tău. Hai să luăm o pauză. Vreau să ne distanțăm. Uite, nu te ucid așa cum crezi tu. Tu nu vezi că drumul s-a îngustat și nu mai avem loc amândoi? Răscolim prea mult praf și construim furtuni din nisip. Nu ne ajută. -Te-ai gândit la...

Port un dialog cu sufletul meu. Nu-l mai iubesc și vreau să-i explic de ce aleg să mă îndepărtez de el. I-am dat întâlnire pe dealul de unde văd marea mai departe și simt vântul ca făcând parte din pielea mea. Pe timp de noapte - să nu ne privim în ochi, dar să ne putem auzi cel mai bine. Stelele ne sunt spectatorii unui teatru...