LIBER ~pe Tinder~

– Cu fosta soție cum te înțelegi?

– Ne înțelegem foarte bine, am rămas buni prieteni de dragul copilului. Femeia cu care mi-am dorit un copil este o femeie extraordinară, nu am nimic să îi reproșez.

Acesta a fost un moment reper, ce i-a adus o mare bulină albă. În urma unui divorț, mulți oameni au tendința de a arunca cu noroi în celălalt, încercând să-și anuleze o decizie proprie, la urma urmei. Am apreciat felul respectuos în care și-a descris fosta soție și faptul că nu a dat dovadă de mârlănie în ceea ce o privește. Iar femeile care încep o nouă legătură amoroasă și se așteaptă – din orgoliu ori gelozie – ca un bărbat divorțat ori despărțit să își denigreze fosta parteneră, doar pentru a se simți ele mai bine, prin comparație, sunt demne de milă, negândindu-se că oricând pot ajunge în aceeași postură a trecutului. Am apreciat și discreția lui cu privire la fosta relație, neintrând în culisele acesteia, expunând doar generalități și minime detalii legate de motivul divorțului lor, doar pentru a mă face să înțeleg situația. Fiecare capitol încheiat ar trebui să își mențină detaliile în intimitatea trecutului dintre cei doi. Și fiecare persoană nou apărută în viața cuiva ar trebui să respecte acel trecut. La urma urmei, cu toții avem un trecut prin prisma căruia nu ar trebui să fim judecați. Cu toții purtăm un bagaj de fapte bune, precum și un bagaj de greșeli. Nu trecutul lui mă interesa, ci prezentul, și felul în care se raporta la perioada ce, într-o formă sau alta, l-a definit ca bărbat.

– Mă bucur foarte mult că ați tratat situația într-un mod civilizat și echilibrat. Copilul are nevoie de voi doi, în egală măsură.

– Categoric, încercăm să nu îl facem să simtă vreun disconfort. De aceea încerc să merg să petrec timp cu el cât pot de des. Este mai greu fiindcă eu sunt mai tot timpul plecat și apuc prea puțin să fiu alături de el, iar copilul îmi simte lipsa. Încerc să fiu alături de el în fiecare week-end liber pe care îl am la dispoziție.

Încă o bulină albă – un bărbat care nu se dezice de responsabilități și care se implică în viața copilului lui, rămânându-i prioritate. Într-o societate deficitară în materie de asumare, astfel de persoane sunt de apreciat.

3 Comments
  • arcidalia
    Postat la 08:43h, 22 iulie Răspunde

    Asemenea oameni merita laudati.Mai cunosc cazuri

  • Iosif
    Postat la 13:52h, 19 august Răspunde

    Am citit “Destin în pasi marunti” si îti multumesc frumos pentru ca existi în Sufletul meu ! În aceeasi masura le multtumesc tuturor celorlalti colaboratori autori care au contribuit cu povestile lor minunate la alcatuirea aceste carti minunate, mult peste asteptarile mele !
    Fiti binecuvântati cu sanatate, liniste, bucurie, pace si mult har în continuare în toate activitatile voastre cotidiene, Suflete dragi !

  • anidalasto
    Postat la 15:35h, 28 decembrie Răspunde

    Mulțumesc, Iosif! Sărbători Fericite!

Post A Comment