LIBER ~pe Tinder~

– Ce faci, Suflețel? Cum a fost la date? Cum e Mister?

– Nici prea prost, nici prea deștept. Vrea să mă bage în pat, săracul. Nu știe cu cine are de-a face. A încercat să mă sărute la final, s-o creadă el! Bine, dincolo de asta, e fain tipul, recunosc. Arată delicios, e extrovert, spontan, doar că omul încearcă să vadă dacă îi cad în plasă.

– Și tu vrei să îi cazi în plasă? mă întrebase Liviu râzând.

– Pentru moment, sigur nu. Dar parcă aș vrea să-l revăd… Nu a avut portofelul la el și a tot insistat că revine cu banii, deși i-am spus că nu e cazul.

– Galant.

– Demonstrativ doar.

– Dincolo de faptul că ești țâfnoasă și joci dur, ai vrea să te sărute? Fii sinceră!

– Nu pot spune că nu sunt curioasă, dar nu se va întâmpla astăzi. Nu are decât să fie curios și el.

– Îl fierbi la foc mic, săracul… se amuza copios Liviu.

Apel în așteptare. Adelin Tinder.

– Mă sună, cred că într-adevăr a vorbit serios și se întoarce. Nu e sănătos…

– Să mă suni apoi și să-mi povestești. Parcă asist la începutul unei comedii strălucite.

Am închis cu Liviu și i-am răspuns lui Adelin. Mă abțineam să nu râd, încercând să par cât se poate de serioasă.

– Da?

– Ciao, draga mea! Am fost repede acasă, cu bicicleta, dar nu am găsit portofelul. În schimb, am găsit niște valută și am fost la o casă de schimb valutar. În zece minute ajung la tine cu banii.

– Serios, exagerezi. Putem să ne vedem săptămâna viitoare, e târziu și chiar nu este cazul să faci atâtea drumuri.

– Sunt cu bicicleta, ajung imediat. Tu chiar nu înțelegi că eu mai vreau să te văd o dată astăzi? Te sun când să cobori.

M-a dezarmat. Perfect conștientă că scopul gestului său era doar de a mă impresiona și, eventual de a mă săruta, fiindcă orgoliul masculin este nemărginit, iar refuzul, în sine, îi activează pe bărbați mai mult decât orice, situația mi se părea amuzantă și, în sinea mea, mă bucuram că îl mai puteam vedea o dată. În scurt timp, m-a sunat să cobor. Ieșind din nou din scara blocului, cu același mers hotărât, i-am văzut figura triumfătoare de parcă ar fi câștigat un război înainte de prima bătălie. Ne-am așezat pe bancă, mi-a dat banii pentru întreaga consumație, nu am vrut să accept, dar a fost prea categoric și am decis să-i fac pe plac. Oricum, nu aveam de ales. Și a început din nou cu temperamentul de caracatiță: cu o mână m-a îmbrățișat, cu cealaltă m-a atins pe picior. M-am desprins din strânsoare și mi-am descoperit harul oratoric:

– Auzi, băiatule, eu nu știu cu ce fel de femei ești tu obișnuit, dar cu mine lucrurile nu funcționează așa! Știu că multe femei din generația asta sunt prăzi ușoare, dar consideră că eu sunt old school. Și, ca să fim clar înțeleși, nu folosesc Tinder-ul pentru sex!

– Înțeleg că e prea devreme…

– Nu doar că e prea devreme, dar cu mine abordarea asta puerilă nu dă roade. Este târziu, mă duc să dorm. Noapte bună!

M-am ridicat de pe bancă și am pornit hotărâtă spre intrare. El – după mine. A făcut un soi de piruetă și s-a pus în fața mea, blocând intrarea. Mi-a cuprins fața între mâini, privindu-mă fix și încercând să mă sărute.

– Înțelege că nu ne sărutăm! Vreau să cred despre tine că ești suficient de bărbat, încât să simți când este momentul să săruți o femeie, iar acesta sigur nu este momentul potrivit! i-am pus mâna în piept și l-am împins, păstrând distanța.

M-a privit, uluit, cu ochii mari. Nu-i venea să creadă că îl refuz cu atâta fermitate. Parcă eram Alida cu ”este prematur să…”.

– Dar vreau să plec fericit…

– Dar fericirea ta nu este responsabilitatea mea!

– Păi și dacă plec supărat?

– Pierderea ta, nu a mea!

– Ți-am cerut un sărut, nu o… s-a oprit la timp, dincolo de toată iritarea ce i se citea în privire. Știu eu ce încerci să faci… Vrei să mă ții pe jar, să mă gândesc o săptămână întreagă la cum ar fi fost să te sărut…

– Îmi pare rău pentru tine, dar eu nu simt să te sărut. Trebuie să știi să faci o femeie să își dorească, nu să ceri. Mai mult, nu suport insistențele. Dacă mă abordezi cu insistență, ai pierdut tot terenul. Noapte bună, Adelin! i-am urat, trecând pe lângă el, intrând în scara blocului și lăsându-l acolo.

what-girls-on-tinder-see-guys-under-60-guys-over-28685593

No Comments

Post A Comment