17 iun. LIBER ~pe Tinder~
În timp ce mă conducea spre casă, mergând unul lângă celălalt, căuta să se apropie fizic de mine cât mai mult. Pretextul folosit era înălțimea.
– Ce mult îmi place că ești înaltă și ai un mers impunător. Și în Pub, când te-am văzut, mi-am spus ”asta da femeie, demnă!”. Ce înălțime ai?
– 1,73, i-am răspuns plictisită de subiectul pueril.
– Eu am 1,90, ne potrivim perfect. Nu îmi plac femeile mici pe care parcă le iau sub radical.
”Mai două replici proaste și să vezi ce radicală o să devin eu”, îmi spuneam. A mai continuat cu o singură replică proastă, apoi s-a oprit la timp. Pentru moment.
– Se vede și că ai sâni superbi, frumos pronunțați de mers.
– Deci ești ”boobs man”, să înțeleg. Voi, bărbații, sunteți foarte simpli. Fie pasionați de sâni, fie pasionați de fund. ”Adevărul ar trebui să fie undeva la mijloc, dar nu aveți suficienți neuroni pentru a găsi un echilibru. Două capete și nu gândiți cu niciunul”, adăugam pentru sine.
– Da, recunosc, mie îmi plac sânii.
”Stupid și sincer, cu accentul pe stupid”, îmi dădeam ochii peste cap.
Ajunși la semafor, m-a luat în brațe, motivând că este frig și vrea să mă încălzească. ”Cu o minte așa de înghețată numai să mă încălzești n-ai să reușești.” Am tăcut și m-am tras subtil din brațele lui, deși pentru un scurt moment, mi-a făcut plăcere.
– Văd că ai tocuri, dar făcând un calcul, cred că ai cam 1,73…
– Mai lasă vrăjelile astea ieftine! Și eu sunt atentă la detalii. Ți-am spus acum cinci minute, acolo pe stradă, ce înălțime am. Nu ghicești gânduri și nici instrumente de măsură în pupile nu ai. Liniștește-te.
– Nu am fost atent, serios!
I-a scăpat un zâmbet și am întrezărit un strop de luciditate tăioasă în privire. Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că nu face decât să joace un rol prost. Ajunși în fața blocului, s-a apropiat suav de fața mea, intenționând să mă sărute. La fel de suav, i-am întors obrazul.
– Noapte bună, Adelin!
– În jumătate de oră sunt înapoi.
Nu l-am crezut. Așa cum i-am promis lui Liviu, l-am sunat să îl anunț că sunt întreagă și acasă, nu vândută pe bucăți prin țări străine.
No Comments