LIBER ~pe Tinder~

Mă dezobișnuisem să ies la întâlniri, am mai avut vreo două tentative în ultimele luni, unde mi-am chemat și prietenii cu mine: pe Alida și pe Remus. Remus este celălalt bun prieten al meu, ne leagă atât de multe, încât nu am mai putea rupe prietenia dintre noi nici cu mătănii. Tot gay. Are un simț al umorului ieșit din tipare, un râs atât de zgomotos încât oricât de deprimat ai fi, nu ai cum să nu râzi de râsul lui, iar împreună suntem o combinație aducătoare de nenorociri, nesupravegheați fiind.

La primul meu date pe anul în curs, eram cu Alida și cu Remus la un concert. Băiatul cu care mă conversam de câteva zile ni s-a alăturat, fiind cam unica lui opțiune de a ieși cu mine. Singură, nu mă simțeam pregătită. S-a integrat bine, deși era cam prea anxios pentru gustul meu. În momentul în care a început să îmi arate jocuri pe calculator pe care, chipurile, le-am putea juca împreună, libidoul meu a scăzut subit. Vorba Facebook-ului: ”nu poți să ieși cu el și să-l crești în același timp”.

Al doilea date a avut loc într-o seară cam friguroasă. Alida a trebuit să plece, dar Remus a rămas în calitate de paznic, observator și plasă de scăpare în caz de nevoie. Ne-am setat chiar și niște coduri conversaționale: dacă îmi place tipul vorbim despre sustenabilitatea fondurilor europene, dacă nu îmi place discutăm despre criza lui Remus de rinichi, dacă e cazul să ne lase singuri, abordăm importanța evenimentelor culturale din oraș. Am trecut prin toate cele trei subiecte în mai puțin de jumătate de oră. Pe când s-a îndepărtat Remus să vorbească la telefon, înainte să plece, bărbatul mi-a spus că mă place, dar că de un trio nu este curios. Îmi venea să intru nu doar sub masă, ci și sub asfalt dacă ar fi fost posibil. În schimb, mie nu mi-a plăcut de el, se afla în mijlocul unui proces de divorț și, pe deasupra, mai era și foarte coleric. După privire, era greu de intuit dacă urmează să mă bată ori să mă sărute. Parcă aveam un afiș lipit de frunte: ”Toți dubioșii să apeleze la Adelina!”.

Dar cu privire la Adelin, mi-am luat inima în dinți și m-am dus la întâlnire singură. Era cazul să încetez cu atitudinea de copilă speriată de testosteron.

571-puglife-on-tinder-2

No Comments

Post A Comment