25 ian. Blestemul copilului – despre Tudor
Lecția pe care trebuie să o învăț este că nu iubirea doare, ci absența ei. Pielea-mi poartă urmele mângâierilor tale și mă cuprinde abisul singurătății în lipsa prezenței tale. Mă doare distanța fizică dintre noi fiindcă sufletele ne sunt legate prin firul invizibil al iubirii pe care o renegăm. Îți scriu scrisoarea de adio cu lacrimi, căci focul mi-a rămas doar în suflet. Arde permanent un chin ce mă cuprinde cu brațe străine, precum cele în care cicatricile trupului tău vor căuta alinare. Străine de mine, străine de tine și de iubire. Te abandonez în trecut, la fel cum tu m-ai abandonat într-o amăgire fără leac. Te închid în cuvinte așternute ce te fac nemuritor și ucid emoția noastră. Rămâi emoția ei și amintirea mea. Voi așterne praful peste tine, pământ uscat al unui mormânt ce închide rana care încă-mi sângerează. Mort viu al sufletului meu, voi alege să te înec în marea uitării ce-mi va spăla păcatul de-a te fi iubit, fiindu-mi interzis prin propria-ți decizie. O lașitate fără margini, al unui pustiu la fel de necuprins, ți-a fost totuși voință definitivă. Uită-mă și tu! Uită muchia morții pe care ai dansat cu deprindere pentru orele de pasiune ce ne-au fost pansament reciproc. De astăzi nu mai ai nevoie de ziduri pentru a te apăra. Îmi tai din carne și ți-o ofer de bunăvoie ca ofrandă la schimbul eliberării din strânsoarea sufletelor pereche. Carnea din inima-mi îndurerată să-ți fie ultima hrană pentru suflet. Nu din picior ca să nu fii tentat să alergi după mine, nu din mână ca să nu fii tentat să mă cuprinzi într-o ultimă îmbrățișare, nu din sân ca să nu te tenteze pasiunea, nu din gât fiindcă îți doresc să respiri ușurat. Din inimă îndurerată fiindcă o inimă zdrobită nu folosește nimănui, dar totuși îți poate alina setea de putere. Simte sângele-mi curgând prin sângele tău și umple-te de energia ce-ți lipsește. Mie nu-mi mai servește propria energie în lipsa energiei tale. Ia-o tu pe toată, căci eu nu știu a trăi cu jumătăți de măsură. Uită-mi privirea ce-ți oglindea perfecțiunea pe care tu erai prea orb să o mai observi în oglinda-ți prefăcută-n cioburi răsfirate în dormitoarele unor femei ce te-au iubit pe bucăți. Uită-mi brațele ce ți-au potolit foamea de afecțiune, uită-mi coapsele pe marginea cărora ai găsit stabilitatea căutată în adâncurile iluziilor printre care te-ai rătăcit. Uită-mi buzele ce ți-au potolit setea de iubire, uită-mi mirosul ce ți-a rămas tatuaj pe pielea-ți stigmatizată de dureri cu caracter permanent. Uită-mi vocea ce ți-a șoptit ironii care te-au stârnit și ți-a urlat declarații ce te-au dezarmat. Uită nopțile de iubire, serile de căutări și zilele cu gânduri ce nu-ți dădeau liniște. Promit să uit și eu privirea-ți luminată și sinceră cu care mă oglindeai ca pe o frumusețe absolută, brațele în care am găsit protecția după care am tânjit o eternitate și un sfert de oră întârziată, coapsele cu care mă ajutai să renunț la mania controlului, buzele dulci și moi ce-mi picurau miere în trupul secătuit de dragoste, mirosul ce mi-e impregnat în identitate și încă mă face să tresar când îți aud numele.
Iartă-mă pentru iubire, te iert pentru iubire. Ai avut dreptate. Nu ne-am fost sortiți. Am decis de comun acord, am decis greșit. Deciziile greșite nasc dureri, un dor neîndrăznit a fi rostit, umbre ale unor lacrimi scurse în întuneric și singurătate, o fugă de sine, o rătăcire într-un haos premeditat de iadul separării. Aș fi coborât în iad să te salvez din moartea ce îți alunecă prin vene, dar ți-ai închis poarta inimii și ferestrele gândurilor. Mi-ai eliminat opțiunile și ai trasat un cerc de foc ce nu poate fi stins nici cu lacrimi, nici cu rugăciuni. Există iubire, dar există și blestem, iar singura cale de a rupe blestemul pentru a ajunge la iubire este să îți dorești schimbarea și să acționezi în consecință. Acesta este adevăratul test al creării propriului destin. Singurul. Restul sunt capcane prin care crești ego-ul și tai rădăcinile spiritului. Vreau să te salvez de demoni, de tine, de întuneric și de dureri. Dar nu o pot face fără acordul tău.
Iosif
Postat la 12:46h, 25 ianuarieUn tablou magnific schitat în cuvinte si fraze negre, pe o pânza alb-stralucitoare orbitoare, în care privitorul avizat poate observa nuantele culorilor curcubeului, ce transced timpul si spatiul relativitatii, incertitudinilor materiei, plasân du-l în dimensiunile elevate ale IUBIRII ADEVARATE, neconditionate, sacrificatoare, fara prejudecati, desavârsite, absolute, fericite, nemuritoare, atemporale, ELIBERATOARE de blestemul adâncului pamântului si al materiei moarte, abisale, întunecate al marii, lipsite de Lumina razelor solare stralucitoare, mângâietoare care stralucesc raspândind VIATA peste meridianele planetare între cele doua cercuri polare…
Iosif
Postat la 13:04h, 25 ianuariehttps://www.youtube.com/watch?v=J5Lzd9Z88wo