30 mart. Cand nu stii daca trebuie sa pleci sau sa ramai
Incertitudinea lui mă epuiza. În primul rând, începusem să văd lucrurile din altă perspectivă. Faptul că era atât de indecis, după toate discuțiile, mă îndepărta încet, dar sigur. Departe de mine gândul să-i creez un disconfort emoțional mai mare decât cel în care se afla deja. Nesiguranța lui începea să mă împiedice în a mai fi la fel de înțelegătoare. Apropiații știu că empatizez cu cei din jur, sunt o bună ascultătoare și încerc să înțeleg pe toată lumea. Dar asta până în momentul în care începe să mă doară. Atunci e momentul să pun bariere, să mă protejez. Și cred că e perfect normal. Iar pe mine începea să mă doară toată situația în care ajunsesem din cauza implicării emoționale. Nu era vina lui. Eu m-am lăsat ademenită în toată povestea asta, poziția în care mă aflam nu era deloc una comodă, iar lucrurile începeau să se complice din ce în ce mai mult, în loc să găsim soluții pentru a le simplifica.
-Neața!
-Neața, Zuzi!
-Scuze, dar am tot fost plecat de dimineață, iar acum sunt în drum spre muncă.
-Ai dormit bine?
-Da, am dormit destul de bine în cele cinci ore. Tu?
-Am visat chestii ciudate.
-Da? Gen? Eu nu țin minte ce visez. Rareori conștientizez.
-Că zburam, era foarte fain sentimentul. Eu țin minte zilnic ce visez.
-Cred că e super interesant.
-Și, cu toate astea, m-am trezit „cu fundu-n sus”.
-Păi ce s-a întâmplat?
-Nu mă simt bine. La mine-n suflet plouă.
-La noi e înnorat, sufletul meu a avut parte de o zi bună doar când a urcat pe munte.
-M-am gândit și m-am tot răzgândit… Eu nu pot concura cu sentimentul de noutate pe care ți-l inspiră fata aia. Și nu sunt persoana care să concureze cu altă femeie pentru emoțiile unui bărbat, iar în interiorul meu așa mă simt și nu e ok, nu e corect. Fiindcă eu, deși sunt într-o relație, nu ți-am dat sentimentul că ai de concurat cu cineva. Faptul că discutăm de atâta vreme și a apărut ea de două săptămâni, iar acum eziți să mai apar și eu acolo, denotă o oscilație care nu te ajută, iar pe mine începe să mă doară, fiindcă tot ce ți-am spus nu au fost doar cuvinte, ci sentimente sincere și constante. Iar acum, nu-mi dau seama exact, ce ar fi mai corect: să dispar din peisaj o vreme, ca să-ți pui ordine în gânduri și să-ți dai seama de ce-ți dorești, cu toate că nu-mi va fi ușor, sau să te bâzâi în continuare până te decizi în ce direcție vrei să mergi. Nu-mi dau seama ce te ajută mai mult pe tine, separat, sau ce ne-ar ajuta mai mult pe un eventual ”noi”.
-Ultimul lucru pe care mi-l doresc e să ajungi să gândești că vei putea fi vreodată unitate de măsură sau termen de comparație. Ești mult mai mult… Ești întregul din punctele astea… Însemni mult mai mult pentru mine și nu vreau să mă joc cu mintea și sentimentele tale. Eu sunt la muncă și nu am timp momentan… Poate reușesc, în schimb, mai pe seară, să exprim în cuvinte… Cu toate că îmi este foarte greu… Ce însemni pentru mine și ce îmi doresc de la toată chestia asta.
-Ia-ți timpul de care ai nevoie. Te pup, spor la treabă!
Nu am mai discutat pe parcursul acelei zile. Nici seara. Îmi așterneam sufletul pe foi albe și-mi plimbam gândurile pe străzi pustii. M-am oprit lângă un felinar ce-și legăna lumina-n vânt. Am oftat. Și am încercat să-mi golesc mintea de idei. Au curs minute și stropi din nori grei. Poate momentul ăsta nu e despre noi. Tăcerea își are rostul ei și o duritate greu de acceptat. Când prioritățile diferă, legăturile se schimbă, sentimentele se șterg, iar ziua de mâine își schimbă direcția, împărțind momente în bucăți ce aparent nu mai au legătură între ele. Se anunța o noapte rece și un pustiu greu de străbătut. Ne oprim din drum atunci când obosim, la fel cum uneori nu ne oprim din căutări chiar dacă în jur e doar întuneric. Construim tristeți din absențe și ne îndepărtăm elegant. Să nu ne împiedicăm cumva, în drumul nostru spre ieșire.
Anida Lasto – ZUZU
ZUZU poate fi comandat de aici: https://bookzone.ro/produs/21-de-grame/
Mai mult, la fiecare comandă beneficiezi de cadouri. Tu ce cadou alegi?
2 cărți + o pereche de cercei cadou
4 cărți + o pereche de cercei + un cufăr cadou
5 cărți + o pereche de cercei + un cufăr cadou + transport gratuit
No Comments